Robbie Williams, din nou alături de Take That

Cântărețul Robbie Williams s-a reunit cu foștii săi colegi de la Take That pentru un eveniment unic,un concert caritabil de la distanţă când toți cei patru membri vor transmite în direct din casele lor.

În primavara lui 1990, Manchester era un oraș în care revoluția culturală reușea să atragă atenția întregii lumi. Formațiile Stone Roses și Happy Mondays iși trăiau momentele de glorie; Hacienda devenise cel mai cunoscut club de pe planetă, diverse mișcări muzicale, clubbing sau de modă se uneau pentru a crea o multitudine de stiluri și ritmuri noi și pline de efervescența.

In același timp, într-un birou mic de pe o străduța numită Chapel Walks, o cu totul altă mașinărie muzicală era pusă la cale. Un manager pe nume Nigel Martin-Smith remarcase că, exceptând ceea ce se întamplă în Manchester, topurilor britanice de muzică pop le lipsea acel ceva. Nu apăruse nimic nou în ceea ce privește trupele de adolescenți care să stârnească nebunia fanilor de la destrămarea celor de la Bros, singura formație din acea categorie care reușise să creeze isterie erau New Kids On The Block. NKOTB deveniseră însă puțin inabordabili și dificili. Așa ce ar fi fost să iei câțiva băieți britanici ascultători și să îi convingi să cânte muzica pop și să ofere distracție prin show-urile lor live? Cele mai bune idei sunt întotdeauna și cele mai simple.

În 1990, Martin-Smith a adus laolaltă cinci baieti din clasa muncitoare din partea de nord-vest: Gary Barlow, un pusti de 19 ani din Cheshire care canta cu vocea si la pian prin barurile din nord de cinci ani; Howard Donald, 21 de ani, un pictor care in timpul liber era si dj, dansator si model; Jason Orange, 19 ani, pictor si designer care dansase in cadrul unui program TV, The Hitman and Her; Mark Owen, 16 ani, fost copil-model si actuala rezerva la grupele mici ale lui Manchester United si Robbie Williams, 16 ani, dansator din Stoke on Trent.

Niciunul dintre ei nu aveau studii in domeniu; Gary invatase sa intretina multimea cantand prin baruri, ceilalti patru participand la concursuri de break dance in Manchester. Nu erau nici pe departe niste pusti sfiosi iar cunostintele acumulate pana atunci in acest domeniu erau, asa cum afirma Gary Barlow acum, importante. „ Cred ca a contat foarte mult acest lucru pentru noi. La 17 ani cantam in cluburi unde trebuia sa citesc multimea imediat, sa aleg repede repertoriul si in 45 de minute sa pot sa ii scol de pe scaune pe toti si sa ii fac sa aplaude la unison ca in Pheonix Nights. Asa inveti sa te descurci cu multimea. Daca va uitati cu atentie la show-urile noastre, sunt atat de teatrale incat ai uneori senzatia ca se aseamana cu cabaretul. Toate astea sunt reminiscente ale perioadei de inceput.” Au hotarat sa se numeasca Take That („cea mai buna varianta dintre cele mai proaste”, recunoaste Gary, dar ar fi putut fi si mai rau – prima idee a fost Kick It) si si-au petrecut urmatorii doi ani cantand prin diverse locatii, cu un show ce era un amestec de dans si muzica, piese cover, compozitii ale lui Gary si tinute de scena ciudate. „Ne-am castigat existenta in acel fel o buna bucata de vreme”, continuat Gary. „Acum, pur si implu te asezi la o masa cu un manager cu o lista a publicului pe care vrei sa il targetezi, si il analizezi pas cu pas. Dar la acel moment in ceea ce ne privea pe noi, incercam pur si simplu sa ghicim. Acest banal ghicit s-a dovedit in final la fel de efectiv ca si planurile de afaceri moderne, dar celor de la Take That nu le-a fost usor, presa canalizata pe muzica pop pentru adolescenti a fost initial destul de retinuta in ceea ce ii priveste.

La sfarsitul lui 1992 Take That genera isterie in orasele din Marea Britanie si isi incepeau domnia de patru ani ca regii pop ai natiunii care pana la momentul in care s-au despartit in 1996 s-au transformat in cea mai de succes formatie englezeasca de la Beatles incoace.Viata incepuse sa sa transforme intr-o frenezie pentru baieti, insa cel mai bine sintetizeaza acele timpuri Mark Owen atunci cand isi aminteste: „Ne indreptam catre un hotel din Italia. Mergeam pe o strada adiacenta insa pe ambele sensuri era luata cu asalt de fanii care urmareau autocarul.Era o nebunie, oamenii pur si simplu alergau pe strazi, tipand atunci cand am ajuns la hotel escortati de politie. Acel moment pentru mine a demonstrat cel mai bine cum era viata in acea formatie, ce insemna sa calatoresti in jurul lumii si traiesti momentele acelea de nebunie.”Isi aminteste insa si faptul ca adesea traiau momente de-a dreptul ireale cum au fost acelea in care au servit ceaiul alaturi de Lady Diana la Palatul Kensington sau in care stateau pe canapeaua lui Elton John si il puneau pe acesta sa le cante la pian.