Râdem noi râdem, dar eu cred că anumite animăluțe de companie încep să intre în depresie. Cu prezența noastră mai tot timpul acasă and all that. Tot stând asa într-una acasă îmi inchipui ce e în capul lor. Ceva, ceva, nu-i în regulă. Nu? Mă rog, mă gândeam și eu. Poate unele chiar se bucură.
Mai puțin mâța, parcă îi citesc gândurile:
"O mai dura mult pandemia asta? Că m-am plictisit de ăștia. Toată ziua-bună-ziua stau acasă. Nu mai pot să stau liniștită in pat că, pac, e unul pe-acolo. Când să mă așez pe canapea pac, altul acolo.
"O mai dura mult pandemia asta? Că m-am plictisit de ăștia. Toată ziua-bună-ziua stau acasă. Nu mai pot să stau liniștită in pat că, pac, e unul pe-acolo. Când să mă așez pe canapea pac, altul acolo.
Mă duc la bucătărie să beau o gură de apă din chiuvetă, pac, iar gătește cineva ceva. Vreau să trag un pui de somn pe tastatura de la laptop, nu pot, că lucrează altul pe el. Numai probleme.
De alergat nu pot să alerg, că țipă toți la mine. Nu trântesc domne, nimic! Nu pot să torc, nu pot să miorlăi, că vin toți grămadă să mă mângâie, de zici că vorbeam cu ei. Nu pot să fac nici o mișcare. E prea multă înghesuială.
Nici nu vreau să mă gândesc la altele. Mi-am ascuns o măslină în spatele canapelei, acum nu mai pot s-o scot de-acolo, că stau ăștia cu ochii pe mine ca pe butelie…”
0 comments:
Post a Comment