Se trezește Dumnezeu
într-o duminică dimineață. Se întinde el un pic, se scarpină în barba lui albă,
își aranjează capotul alb-pufos, se uită pe geamul lui ceresc…
– Băi, ce-am
mai muncit și săptămâna asta. Bine că-i duminică, să mă odihnesc și eu un pic.
Bine, noi ne
închipuim că se scarpină în barbă, că nu știm exact cum arată. Ar putea să
arate ca Brad Pitt, sau ca vreun cântăreț de-ăla grec, de suspină toate
cucoanele după el. Nu știm. Așa…
Se întinde el,
se uită pe geam…
– Gizăs! (Nu, nu se
uimea. Îl striga pe fii-su.) Fiule! Ia vino un pic încoace.
– Da, tată!
– Bă. I-ai luat și tu
lu’ maica-ta niște flori? O ciocolată, ceva? Că a fost ziua ei.
– Da, tată. I-am
luat. Cum să nu…i le-am și dat deja.
– Bravo. Bun băiat.
I-ai zis că sunt și din partea mea?
– Da, tată.
– Bun băiat. Auzi.
Vezi că azi e duminică. Mi-am pus niște bere la rece. Mi-am downloadat niște
filme. Mă bag și eu la un Counter-Strike.
– Da, tată…
– Mă. Ai grijă. Să nu
mă deranjeze nimeni! E clar?! Doar dacă e vreo apocalipsă, ceva. Dar nu de-aia
mică. Dacă e de-aia mică, nu sunt acasă. Să se ocupe Dragnea de ea. În rest,
azi să nu fiu deranjat. Clar?!
– Da, tată.
– Bine fiule. Bravo.
Bun băiat.
Zis și făcut. Gizăs
pleacă la bucătărie. Dumnezeu al nostru se pune pe fotoliul lui de gamer (alb
și pufos, evident) își desface o bere și se bagă la un Counter-Strike.
Băi. Și cum se juca
el așa, după vreo jumătate de oră, aude pe geam, de-afară…
– Doamneeeee
miluieeeeșteeee! Apăăărăăă și păzeeeșteeee!
Își dă el volumul la
maxim în căști… Dar, de unde. Tot se auzea.
– Doamneeeee
miluieeeeșteeee! Apăăărăăă și păzeeeșteeee!
Enervat și iritat, se
ridică din fotoliu și aruncă o privire pe geam…
– Gizăs! (Nu, nu se
uimea. Îl striga pe fii-su.) Ia vino un pic la mine.
– Da, tată!
– Mă. Ce-i cu
hărmălaia asta pe-afară?! Nu ți-am zis că nu vreau să fiu deranjat?! O zi am și
eu de odihnă și nici atunci n-am liniște?! Ce paștele cailor?! (Că Dumnezeu nu
înjură. Că el e milostiv. Dar are ceva cu caii…)
– Păi… păi..
– Păi, ce?!
Explică-mi!
– Păi, tată, azi e
duminică.
– Așa…
– Și… și… merge lumea
la biserică.
– Așa. Bun. Bravo.
Tot nu înțeleg ce-i cu gălăgia.
– Păi, tată, de când
cu tehnologia asta, toți popii și-au pus boxe la biserică. Și, no, duminica,
când e slujbă, dau drumul la ele…
– Băi, ești nebun?!
Serios?!
– Da, tată. Adică nu.
Adică da. Sunt serios. Nu nebun.
– N-am văzut așa
ceva…
– Vrei să mă duc jos
să rezolv eu problema?!
– Nu mai… că mi-a
trecut tot cheful. Și dacă te trimit pe tine, parcă văd că iar te găsesc agățat
pe undeva.
– …
– Mă duc să mănânc
ceva. Că mi-au stricat aștia tot cheful de CS. Mai bine-l trimit pe Lucifer să
rezolve, că ăsta are talent la stricat.
– Cum crezi, tată…
– Nu mai cred nimic.
Închide geamurile, că m-au disperat ăștia.
– Le închid…
– Auzi… Ceva fulgere
nu mai am? Că dacă plasez unul bine, cu un scurt-circuit am rezolvat problema.
– Nu mai sunt, tată.
Așteptăm de la atelier, să ne facă altele.
– Păi?! Ce-am făcut
cu ele?!
– Le-ai dat ălora de
la Coaliția pentru Familie. Să îi pedepsească pe ăia care nu-s ca ei….
– Pfff. Cum ficat?!
Eram beat?..
– Nu știu, tată.
– Păi… și?! Ce-au
făcut cu ele.
– Nimic, tată. S-au
curentat la capuț cu ele. Că ălora, dacă le dai și-un băț de chibrit, și-l
bagă-n ochi.
– Ah. Bun. Perfect.
Hai că mă duc să mănânc.
– Poftă bună.
– Maică-ta e acasă?!
– Nu. A plecat la
piață.
– Aham. Bine. Mă duc să mănânc. Închide geamurile, că nu
vreau să-l aud pe disperatul ăla cu ”Doamne miluiește”. Toată săptămâna i-am
miluit, dar n-ar fi zis nici unul nimic. Nici pâs. Dar acum îmi urlă-n boxe…Și uite-așa, un popă și un set de boxe, i-au stricat duminica lui Dumnezeu. Bine, și mie, că stau lângă biserică. Și nu pot să-mi țin geamurile deschise duminica. Că urlă afonul ăla în microfon. Dar eu sunt neimportant. Mă rog.
0 comments:
Post a Comment